În opoziţie faţă de trenul vieţii

 Cum te-am pierdut în noapte,o,scumpul meu amor!

 Pentru eternitate rămân tristeţi ce dor;

 Ce păcat,că tot ce într-o viaţă am sperat,

 În două săptămâni,ca roua de căldura soarelui s-a spulberat!


Mi-ai aruncat în aer,al meu castel de vise,

Punându-mă pe drumuri ce păreau interzise.

Dar ai avut şi suflet. Ca om m-ai înţeles,

Şi ai ştiut: cu mine,nu puteai spera să ai succes.


Căzut-am iar,zdrobit la tâmple de stânca iubirii!

Că n-am putere să suport fiorul rece-al despărţirii.

Ochii tăi căprui,eu niciodată n-o să-i pot uita,

Mi-ai spulberat din viaţă tot ce-am putut vrreodată

                iubi şi spera!


Ştiu că n-ai vrut să-ţi baţi doar joc de mine.

Ai căutat în viaţă un alt drum,

 ce sper să te ducă la fericire.

Tu ai ales,eu am rămas

Cu dor,şi fără alinare.

Mă bucur însă pentru tine,că ai putut ca să faci loc

În viaţă la iubirea ta cea mare.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dor de iubire,

Marea dorinţă a inimii mele,

Cum s-aştept primăvara?